Un Alien Surface Matur

Întotdeauna am văzut oportunitatea vremurilor care favorizează evoluția și inovația, dar mai ales aduc în prim plan acea dorință arzătoare de a împinge și mai departe limitele posibilului. 

 

De când ne știm, am fost literalmente obsedați în ceea ce privește detaliile — de la produsele noastre unice, până la felul în care ne desfășurăm activitatea zilnică, am urmărit să fim cei mai buni, eficienți și să transmitem acest sentiment clienților noștri. 

 

Așa cum probabil știi dacă ai interacționat cu noi sau produsele noastre în trecut, nu stăm niciodată pe loc, și pentru Alien Surface limitele sunt doar niște obstacole temporare; întotdeauna am fost concentrați pe cum putem să facem folia de protecție și mai eficientă pentru device-urile tale. 

 

În fiecare an, folia devine mai subțire, mai elastică și mai puțin vizibilă — aproape de parcă nici nu ar fi din lumea asta. 

noul-alien-surface-2020-1

La fiecare iterație, ne luptăm pentru fiecare micron în plus, pentru a-ți proteja investiția tehnologică. Și știm că întotdeauna se poate MAI mult, MAI bine, MAI aproape de perfecțiune. 

 

Mai mult, susținerea comunității Alien Surface nu numai că ne onorează profund, dar ne și obligă să fim cea mai bună versiunea a noastră, dar mai ales, să oferim tot ce e mai bun în ceea ce privește protecția gadgeturilor. 

 

Am dorit să includem toate aceste valori și în felul în care ne prezentăm — așa a luat ființă noul Alien Surface — matur, modern și inovator. 

 

Noua noastră identitate vizuală încorporează perfect curajul de care am dat și dăm dovadă în tot ceea ce facem: Nu ne este frică să mergem acolo unde alții nu îndrăznesc să se aventureze, jucând “safe”; filozofia noastră de a nu fi mulțumiți de status quo ne permite asta. 

 

Posibil ca această identitate vizuală să ți se pară familiară — este omagiul nostru adus marelui Constantin Brâncuși și lucrării sale, Domnișoara Pogany. Astfel, noul nostru logo este o interpretare modernă și ușor mai abstractă a unei piese iconice.

noul-alien-surface-2020-2

Cu această ocazie, și packaging-ul nostru a evoluat, trecând prin multiple iterații, până am ajuns la această variantă estetică și practică pentru tine. Am făcut acest lucru pentru a-ți ușura și mai mult munca în procesul de instalare a foliei Alien Surface — dar mai ales pentru că ne pasă cel mai mult de experiența pe care tu o ai cu produsele noastre. 

noul-alien-surface-2020-3

De aceea, am investit masiv într-o serie de utilaje care nu numai ne ușurează munca, dar și contribuie la realizarea produselor și ambalajelor noastre, la o calitate net superioară față de ce era posibil în trecut. 

 

Pentru noi, nu doar părerea ta contează, ci și felul în care interacționezi cu noi, dar mai ales felul în care produsele noastre te fac să te simți, din momentul în care ai decis că ne acorzi atenție.

 

Doresc să-i mulțumesc pe această cale lui Beniamim Pop și studio-ului său de branding care au înțeles exact direcția în care Alien Surface dorește să meargă și au transpus viziunea în realitate.

 

Povestea noului Alien Surface nu ar fi fost completă dacă nu puneam la dispoziție tehnologia noastră și pentru a-i proteja și pe cei dragi. Astfel, din dorinţa de a fi alături de cei din linia întâi în lupta cu COVID-19, punem la dispoziţia cadrelor medicale, în mod absolut gratuit, viziere fabricate cu ajutorul tehnologiei Alien Surface — iar prin achiziția produselor noastre, contribui la susținerea acestui demers. 

 

Acesta este noul Alien Surface — un brand matur, curajos, care împinge constant limitele și ridică ștacheta, ori de câte ori e posibil.

David Ciupe
CEO Alien Surface


Înapoi la blog